Cele 9 complicatii dupa implant mamar si cum sa le eviti

25/04/2019 by Dr. Rachad44
complicatii-implant-mamar.jpg

Inainte de orice operatie este bine sa cunosti riscurile si complicatiile ce pot aparea. Cand vorbim despre implant mamar, complicatiile pot fi diverse, unele survenind ca urmare a greselilor medicale, altele ca urmare a nererspectarii indicatiilor primite de la doctor. In fine, mai exista si posibilitatea ca niciuna dintre parti sa nu aiba vreo vina. Pur si simplu corpul fiecarei femei este diferit si poate raspunde (sau nu) prin una din posibile complicatii aparute dupa operatia de implanturi mamare.

 

Lista celor 9 complicatii dupa implant mamar

Pentru a inlatura orice dubiu cu privire la natura posibilelor problemele, am alcatuit o lista completa cu 9 complicatii ce ar putea aparea dupa marirea sanilor cu implanturi. Te invitam sa parcurgi cu atentie randurile de mai jos, iar daca la final ai nelamuriri, te rugam sa pui intrebari in casuta de comentarii, urmmand ca Dr. Rachad sa iti raspunda in cel mai scurt timp posibil.

Acestea fiind zise, sa incepem cu prima si cea mai intalnita complicatie a implantului mamar:

 

1. Durerea

Senzatia de durere dupa operatia de implanturi este comuna tuturor pacientelor si nu ar trebui sa sperie. Dupa interventie medicul va indica tratamentul cu analgezice, in majoritatea cazurilor durerile fiind eliminate in acest mod. Durerea apare dupa orice operatie chirurgicala, unii pacienti tolerandu-o mai usor, altii mai greu. Totusi, atunci cand persista, cauzele pot include pozitionarea gresita a implantului sau contractura capsulara, complicatie despre care discutam in continuare.

 

2. Contractura capsulara

Contractura capsulara este una din posibilele complicatii ce pot aparea ca raspuns al organismului la introducerea unui corp strain in interiorul sau, respectiv implantul mamar. Astfel, capsula, adica tesutul ce se formeaza in jurul implantului introdus, poate incepe sa se contracteze si sa apese pe implant, iar acest lucru poate duce la intariri, distorsionari si posibile dureri ale sanilor.

Aparitia contracturii capsulare poate fi diminuata prin alegerea unui implant din silicon cu textura exterioara rugoasa si a metodei de introducere submusculare. In afara de posibilul efect de raspuns al organismului, contractura capsulara mai poate aparea si ca urmare a unor complicatii precum infectia, hematomul sau seromul.

 

3. Infectia

Riscul de aparitie a infectiei este prezent in prima luna de la operatia de implant mamar, insa dupa aceasta perioada dispare definitiv. Pentru a diminua aceasta posibila complicatie, evitati in primele saptamani apa (protejati cicatricile sanilor de umezeala), folositi doar pansamente sterile si respectati indicatiile doctorului.

Intarirea sistemul imunitar inainte de operatie joaca un rol important in prevenirea infectiilor, de aceea este bine sa va alimentati corespunzator si sa aveti un stil de viata sanatos. In unele situatii in care infectia devine serioasa, implantul trebuie scoas. La cateva luni dupa vindecare, implantul se poate reintroduce. O alta precizare ce trebuie facuta este ca infectia dupa operatie creste riscul de contractura capsulara.

 

4. Hematomul

Hematomul este acumulare a unei cantitati de sange in buzunarul implantului mamar. Atunci cand cantitatea este mica, acest lucru este in limitele obisnuite, insa in cazul unui hematom mare trebuiesc luate masuri precum drenarea. Daca hematomul nu este tratat corespunzator, acesta poate duce mai departe la contractura capsulara si infectie.

Pentru a evita aceasta complicatie este necesar sa efectuati analizele de sange cerute de medic. Daca acestea vor releva o posibila tulburare de coagulare a sangelui, este obligatoriu sa renuntati la operatie pana la rezolvarea problemei.

 

5. Seromul

Seromul reprezinta o acumulare de lichid galbui si vascos ce se acumuleaza in jurul implantului. Desi este o complicatie rara (apare la sub 2% din paciente), seromul poate surveni mai ales la implanturile cu suprafata texturata care prezinta o porozitate mare.

Daca aceasta complicatie apare este necesara punctia, lichidul aspirat trebuind suspus unui examen anatomopatologic pentru a depista o eventuala tumoare capsulara. Pentru a diminua riscul de serom, medicul ar trebui sa aiba experienta si sa opereze cu implanturi de calitate, recunoscute si omologate.

 

6. Ruptura implantului

Atunci cand apare, ruptura implantului poate provoaca o modificare de forma si marime a sanilor, posibile dureri sau sensibilitate, umflare, amorteala, arsuri sau usturimi. Aceste simptome nu sunt obligatorii, s-ar putea sa nu ai vreun simptom si sa nu iti dai seama ca implantul s-a rupt.

Complicatia poate aparea imediat sau dupa ani de zile, din diverse motive precum folosirea necorespunzatoare a instrumentarului chirurgical din timpul interventiei, dezvoltarea contracturii capsulare, accidentele, supracomprimarea sanilor in timpul radiografiilor mamografice, etc. Chiar daca se rup, implanturile umplute cu gel coeziv nu se scurg, siliconul medical neavand un impact major asupra sanatatii. Totusi, evaluarile periodice ale sanilor de catre chirurgul care a operat sunt o necesitate si fiecare pacienta ar trebui sa fie constienta de importanta lor.

 

7. Cicatricile

Oricare ar fi metoda de introducere stabilita si tipul de incizie, pentru ca cicatricile sa se vindece rapid si sa fie putin vizibile este bine ca pacientele fumatoare sa intrerupa fumatul cu cel putin 2 saptamani inainte de operatie. Dupa operatie, cicatricile vor fi mai tari la palpare si vor avea o nuanta rozalie. Acest aspect va dura cateva luni, insa ulterior acestea vor incepe sa se albeasca, iar in final se vor sterge si vor deveni aproape insesizabile. Pentru o vindecare rapida si satisfacatoare a cicatricilor, chirurgul estetcian va recomanda pacientei anumite creme si geluri.

De asemenea, expunerea la soare poate afecta evolutia cicatricilor in sens negativ. De aceea este bine ca pacienta sa evite expunerea directa a sanilor la soare aproximativ 6-9 luni de la operatie. De specificat ar mai fi si faptul ca rapiditatea in vindecarea cicatricilor dupa operatia de implant silicon este influentata direct si de calitatea pielii (factor genetic).

 

8. Modificarea sensibilitatii areolare

In situatia in care se apeleaza la operatia de implant/ lifting cu modificarea pozitiei sau diminuarea areolelor, o posibila commplicatie este modificarea sensibilitatii acestora. Areolele pot deveni mai putin sensibile, lipsa senzatiei la atingere mentinundu-se pe termen scurt sau permanent. Acest fapt poate afecta viata sexuala si alaptarea in sarcina, deci femeile care vor sa evite aceste complicatii trebuie renunte la implanturile cu repozitionare/ micsorare areolara.
Pot alapta cu implanturi mamare?

 

9. Asimetria mamara

Atunci cand ai un san mai mare si altul mai mic, chirurgul va folosi implanturi cu volume diferite. La finalul operatiei, sanii s-ar putea sa nu arate perfect simetrici. Dupa un timp insa, sanii se vor aseza si egaliza. Daca nu se intampla acest lucru, inseamna ca avem de a face cu o asimetrie mamara, complicatie ce poate fi remediata printr-o noua operatie de schimbare a implantului. Pentru a evita complicatiile de acest gent, alege cu grija un chirurg cu experienta in operatii de implant mamar.

 

Ai intrebari despre complicatiile implantului?

Vrei sa afli informatii avizate despre operatia de marire a sanilor, riscurile si complicatiile asociate implantului sau iti doresti sa descoperi daca esti o candidata potrivita pentru acest tip de interventie?

Dr. Rachad, chirurg estetician specialist cu o experienta de peste 20 de ani si mii de operatii in portofoliu, te asteapta la o consultatie pentru a discuta aceste aspecte si pentru a stabili care este alegerea cea mai potrivita pentru tine.

PROGRAMEAZA O CONSULTATIE CITESTE DESPRE IMPLANTUL MAMAR

Dr.Rachad

Dr. Rachad

Rachad Hassan, chirurg estetician specialist din anul 2001, fondator Art Estetica Bucuresti. Experienta in peste 9000 de operatii estetice din care 2000 de operatii de lifting, implant mamar cu silicon & augmentare mamara cu grasime proprie.


44 comments

  • Dr.Rachad
    Angela

    04/06/2022 at 06:28

    Buna ziua, este normal ca dupa 10 zile de la operatie Sa ai burta umflata?
    Vreau sa precizez faptul ca după ce m am trezit din operație aveam ceva diferit la burta
    Credeți ca este vreo reacție adversa laceva? Sau inflamatie?
    Multumesc

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:48

      Buna ziua este o reacție normala dar de obicei apar a doua zi de la operație și este indicat sa mâncați nesărat 2 zile postoperatorie

      Reply

  • Dr.Rachad
    Enache Petronela Maria

    31/01/2022 at 07:00

    Bună dimineața! Am și eu o curiozitate , în curând voi avea operație de implant mamar și vreau să știu după cât timp am voie să fumez ? Sau pot să fumez după operație? Mulțumesc!

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 12:30

      Maria, puteti fuma oricand insa asta nu va ajuta deloc la recuperare, dimpotriva. Incercati sa amanati cat mai mult fumatul pentru ca astfel pielea va deveni mai sanataoasa si cicatricile se vor vindeca repede.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Ioana

    22/09/2021 at 19:34

    Buna, am implant de 9 luni si la sanul drept am o problema, mai exact animatia sanului, in momentul incare imi folosesc mana dreapta sanul se deformeaza in partea de jos, arata ca taiat in doua. Se poate corecta aceasta situatie?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 12:42

      Buna ziua,

      Probabil ca aveti o problema la cum a fost plasat implantul de catre doctorul care v-a operat. Pueti veni la o consulatie pentru a stabili exact cauza si cum se poate remedia.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Elisa

    08/09/2021 at 02:11

    Buna ziua! Mai pot aparea usoare dureri si dupa 4 luni de la operatia de implant mamar… special dimineata , la trezire?Multumesc!

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 12:43

      In mod normal dupa atata timp nu ar mai trebui sa aveti dureti. Va rog sa contactati doctorul ca a facut operatia si sa ii expuneti problema dumneavoastra.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Geanina

    24/02/2021 at 08:57

    Buna ziua
    As dori sa stiu dc la implantul mamar sub muschi am o sensibilitate la sanul stang cate o data?
    Si am voie sa lukrez cu greutati la sala ?am deja un 1 si 5 luni de la operatie..

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 12:52

      Buna ziua,

      Uneori, dupa operatie, sensibilitatile pot aparea. De obicei sensibilitatea apare imediat dupa implant insa dispare daca operatia a fost facuta cum trebuie. In ceea ce priveste sportul, da, puteti lucra cu greutati dupa ce perioada de recuperare a trecut.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Vanessa

    17/12/2020 at 17:08

    Buna seara. După cât timp se poate fuma de la operație?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 12:58

      Bua seara. Puteti fuma imediat dar asta nu va ajuta deloc la recuperare. Ba din contra, va ingreuna vindecarea cicatricilor si recuperarea per ansamblu. Asa ca incercati sa amanati fumatul si chiar sa il lasati de tot. Asta daca doriti ca pielea sa fie sanatoasa, ferma si sanii sa arate frumos pe masura ce inaintati in varsta.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Clara

    13/12/2020 at 04:52

    Ce parere aveti despre brest inplant illness?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 13:00

      Buna ziua,
      Puteti detalia?. Aveti o problema legata de oboseala sau dureri dupa operatie?

      Reply

  • Dr.Rachad
    Ecaterina

    04/12/2020 at 19:22

    Buna ziua, in timpul intervenției am avut o mică hemoragie la un sân, doctorul plastician mi-a spus ca in timp de o luna aproximativ va dispărea, sânul respectiv e mai inflamat și e Ok sa îmi pierd sensibilitatea in zona hematomului? Îl simt ca țesut mort, am sat și febra peste 38, mulțumesc

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 13:04

      Buna ziua,

      Cateodata, dupa implant pot aparea complicatii, ceea ce s-a intamplat si in cazul dumneavoastra. De asemenea, sensibilitatea mamelonului poate fi pierduta insa nu este normal sa aveti temperatura, asta inseamna infectie. Contactati de urgenta medicul care v-a operat.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Roxana boxkurt

    23/11/2020 at 12:30

    Buna ziua vreau sa va intreb ceva miam pus silicoane de o saptamhna dar la shnu drept e foarte unflat va rog puteti spune ce ar trebui sa fac si daca e normal sa fie unflat

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      17/06/2022 at 13:06

      Buna ziua.

      Uneori dupa operatie sanii se pot umfla (fiecare organism reactioneaza diferit). In acesta perioada trebuie sa aveti contact cu medicul care v-a operat si sa ii semnalati posibilele probleme ce pot aparea.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Andreea

    23/06/2020 at 18:31

    Buna seara!La ultima ecografie mi-a apărut la sânul stâng niște pliuri,nu știu dacă sunt normale,dacă trebuie sa ma
    Îngrijorez.

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 10:01

      Buna ziua. Pliurile pe care le simiti sunt marginea implantului (repling) si apar de obicei la persoane slabe.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Oana

    14/06/2020 at 10:40

    Bună, la 6 luni de la operație, mai simt dureri la sânul stang in partea de jos iar sfarcurile la atingere sunt foarte sensibile.Este normal?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 10:00

      Buna ziua. Da este nirmal sa aveți hipersensibilitate, dar sanii își revin după minin 6 luni (poate dura pana la 18 luni).

      Reply

  • Dr.Rachad
    Ancuta Parlog

    14/05/2020 at 12:50

    Bunå ziua Sunt la a 3 a zi de la operatie de augumentare mamara si am un San mai mare si unul mic..cand se aseaza la loc ?? Sau raman asa??

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:59

      Buna ziua. Da, poate sa fie unul mai mare și unul mai mic mai ales dacă avem asimetrie și dacă se pun implanturi diferite pentru ca nu se poate preciza exact care este diferența între sânii. O simetrie perfecta nu exista! Dar dacă nu a fost asimetrie însemna ca e inflamat mai mult iar rezulatul final abia dupa 6 luni il veti vedea.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Maria

    13/05/2020 at 11:47

    Buna ziua, am 3 luni jum de la intervenție dar unul din sani continuă să ma deranjeze. Se umfla, am un disconfort si usoare înțepături.

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:56

      Buna ziua. Da, este normal pentru ca aveți implanturile, dar va veți obișnui cu timpul.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Andra

    17/04/2020 at 10:48

    Bună ziua. Vă rog o părere în situația mea. După 9 ani de implanturi Allergan 400 ,în 11.12.2019 am avut schimbare de implanturi la același medic. Decizie personală, nu am avut nici o problemă in acești ani. Noile implanturi au fost B-Lite 555. (mărime aleasă împreună cu medicul și la recomandarea lui)
    După 3 săptămâni de la interventie, am simțit ințepături la sânul stâng. Mi s-au spus că sunt 2 fire din profunzime care mi-au fost scoase in acea zi și mi s-a spus doar să imi schimb pansamentul. În acea seară am făcut febră 39 și din urmatoare zi din incizia era tot mai rosie, se inflama și se elimina un lichid transparent. Sânul a devenit dublu ca mărime și la ecograf avem 20 mm de serom. Mi s-au făcut punctii (fără analiza lichidului) urmatoarele zile și am primit tratament cu antibiotice perfuzabil la 8 ore. In acea săptămâna incizia era tot mai inflamată. In 5 zile de la prima puncție, mi s-a deschis operația, mi-a explodat o cantitate de lichid din sân și se observa implantul. Am fost pansată.
    Peste 4 zile timp in care incizia elimina continu lichid, în 21.01.2020 am fost operată și mi-au fost scoase implanturile. (motivația medicului a fost prezența seromului).
    De o săptămână, la două luni și jumătate dupa scoaterea implantului, mi s-a deschis incizia in locul de unde au fost extrase acele fire și unde ulterior mi s-a deschis operația când aveam implant.
    Mi s-a recomandat betadină si pansament. Pare că sunt mai bine, dar încă e inrosită incizia și o mică portiune nu se inchide. Simt și senzatii diferite în sânul stâng, față de cel drept.
    Mentionez ca sanul drept a fost perfect sanatos in tot acest timp și in prezent.
    Imi fac griji că poate fi vorba de complicații.
    Vă rog mult o parere specializată in situatia mea. Si dacă este cazul să imi fac alte investigatii sau să consult alti medici. Vă multumesc anticipat.

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:55

      Buna ziua. Seromul este o complicație întâlnită la acesta operație. Dacă ati făcut febra se poate sa fie de la serom sau o infecție, dar la infecție curge lichid cremos roșiatic spre galben (mai puțin). Dacă a decis sa le scoateți este o procedura corecta, dacă nu s-a vandecat plaga dupa îndepărtarea implantelor se poate întâmpla, dar se vindeca pana la urma.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Ionela.P

    13/04/2020 at 12:14

    Buna ziua.Am fost operata in Decembrie 2019.La unul dintre sani dupa 6 sqptamani de la operatie a inceput sa curga un lichid alb -galbui.Doctorul car m a operat a spus ca este un mic serom.am luat antibiotic de inca 3 ori si inca 3 mici incizi facute in a rezolva acel serom.Sunt deja panicata ca nu mai trece..chiar vineri am fost operata din nou si azi a inceput iar sa curga acel lichid.Am nevoie de un sfat .va rog.Multumesc!

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:52

      Buna ziua. Seromul este o complicație întâlnită la operație de augmentare mamară. Dacă se considera ca este serom acut care nu se ameliorează cu tratament, indicația este de explantare a implantelor și după minim 6 luni se poate interveni din nou cu implanturi noi. La acesta complicație obligatoriu veți necesita garanția implanturilor.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Andra

    03/04/2020 at 08:47

    Buna ziua! Am implant mamar de aprox un an jumate,iar cam de o săpt imi simt sânii tari și mă dor (ca și cum aș avea febră musculară). Care ar putea fi motivul?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      21/06/2022 at 09:50

      Buna ziua poate ati făcut un efort mare și mușchii pectorali s-au tensionat. Recomandare este sa faceți ecografie mamară anuală și control la medicul curant.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Mari

    06/03/2020 at 15:46

    Buna ziua,am implant mamar de doua săptămâni și La sânul drept partea de jos o simt mult mai sensibilă la atingerea ca cel stâng,va trece,cu timpul va fi mai puțin sensibilă?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      09/03/2020 at 18:27

      Buna ziua. Este normal sa aveti o sensibilitate in primele saptamani. Cu timpul, sensibiltatea ar trebui sa revina la normal.

      Reply

      • Dr.Rachad
        Simona

        12/04/2022 at 18:00

        Buna ziua! Astazi la ora 15:00 am avut operatia de implant mamar la o cöinica din Olands iar sanul stang este umflat si dureros. Este normal?

        Reply

        • Dr.Rachad
          Dr. Rachad

          17/06/2022 at 12:25

          Uneori, imediat dupa implant este posibil sa existe dureri si umflaturi. Nu e o regula, va rog contactati doctorul care v-a operat.

          Reply

  • Dr.Rachad
    Andreia

    18/02/2020 at 18:21

    Buna seara, frisonul este o reactie normala dupa operatie?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      06/03/2020 at 09:43

      Buna seara. Da, frisonul este o reactie normala dupa implant.

      Reply

  • Dr.Rachad
    Persu

    10/02/2020 at 12:56

    Buna ziua! Spuneti.mi va rog scoaterea impantului mamar prezinta mai multe riscuri decat ramanerea lor in sani. Mi.am pus silicoane in urma cu 6 zile si in continuare durerile persista la ridicare,stat in sezut si in picioare. Va multumesc!

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      11/02/2020 at 07:23

      Buna ziua. Daca scoateți implanturile, nu prezinta niciun risc. Dimpotriva, scapati de un corp strain.

      Reply

      • Dr.Rachad
        concetta danifeld

        18/04/2022 at 12:56

        Buna ziua.Daca mi-aș scoate implanturile cum vor arăta sanii.?

        Reply

        • Dr.Rachad
          Dr. Rachad

          17/06/2022 at 12:22

          Buna ziua,
          Daca scoateti implanturile, sanii ar arata flasci, cazuti.

          Reply

  • Dr.Rachad
    Mirela

    18/01/2020 at 18:47

    Bună seara după un implant mamar pot să lucrez? Căci trebuie să mă și întrețin. Sau mai bine spus după cît timp de la operație pot începe munca fizică?

    Reply

    • Dr.Rachad
      Dr. Rachad

      29/01/2020 at 17:29

      Buna seara. Puteti lucra dupa aproximativ 3 zile de la implant, daca nu este vorba despre o munca fizica. Prentru mai multe detalii despre recuperare, va rog cititi acest articol.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


© 2024 ART-ESTETICA.RO

Open chat
1
Buna! 🖐
Ai o intrebare pentru Dr. Rachad?
Incepe conversatia acum!